Actualitate

Creșterea pensiilor în timp de criză, un meci electoral cu miză uriașă între PSD și PNL!

Guvernul condus de Ludovic Orban (PNL) ar amâna creșterea pensiilor, prevăzută pentru 1 septembrie, dar miza electorală este uriașă. PSD, partidul care a propus și votat creșterea în Parlament, va ataca orice decizie de amânare. Și o va folosi cu siguranță ca muniție împotriva liberalilor în alegerile din toamnă. De aceea, ministrul de finanțe, Florin Cîțu (PNL), evită acum să declare tranșant ce se va întâmpla cu mărirea pensiilor. Dar spune că guvernul trebuie să regândească toată construcția bugetară. Fără teama alegerilor, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, spune clar că pensiile nu pot crește în septembrie. Mulți economiști au declarat…

Când se reia, de fapt, școala: decizia este la președintele României. Ce se întâmplă cu examenele.

Data exactă privind reluarea cursurilor în România se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, precum și de măsurile comunicate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, a anunțat marți, 7 aprilie, ministrul educației, Monica Anisie. Ministrul a precizat că, ținând cont de informațiile deținute până în prezent privind pandemia, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță. Cum președintele României, cel care decretează starea de urgență, tocmai a anunțat că aceasta se va prelungi cu…

Stare de urgență prelungită! De ce se tem autoritățile și cum va reacționa populația:

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, 6 aprilie, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, că va prelungi stare de urgență pentru încă o lună. Decizia președintelui are nevoie de aprobarea Parlamentului. Autoritățile sanitare cred că prelungirea e necesară pentru că pericolul încă nu a trecut. Toată lumea se teme de perioada Paștelui, când se așteaptă ca foarte mulți români din țările grav afectate de coronavirus să revină în țară. Sociologii cred că starea de spirit a românilor va fi influențată și de ce se întâmplă în alte țări din Europa….

Tigru bolnav de COVID-19. Specialiștii explică ce se întâmplă cu pisicile:

Un tigru al grădinii zoologice din cartierul Bronx, din New york (SUA), a fost testat pozitiv pentru infecția cu coronavirus, a anunțat luni, 6 aprilie, reuters.com. Conform veterinarilor, este primul caz cunoscut de transmitere a COVID-19 de la om la animal. Îmbolnăvirea unei feline, redeschide discuția despre posibilitatea transmiterii coronavirusului de la oameni la pisici și de la pisici la oameni. Cercetări experimentale făcute chinezi au arătat că pisicile își pot transmite virusul între ele. Specialiștii americani și britanici spun că nici un studiu de până acum nu demonstrează că felinele pot transmite virusul la oameni. În schimb, îi sfătuiesc…

Cu mască, fără mască! Părerea experților s-a schimbat: purtarea ei ajută în lupta cu pandemia.

La începutul pandemiei de COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomanda ca măștile chirurgicale să fie purtate doar de persoanele cu simptome ale infecției, pentru a nu le transmite boala și celor din jur, și de cei care intrau în contact foarte apropiat cu oameni infectați. OMS atrăgea atenția că măștile devin chiar periculoase dacă nu sunt manevrate cu foarte mare grijă. Și ne explica de ce nu sunt eficiente măștile confecționate în casă din diferite pânze sau șervețele. Între timp, părerile s-au mai schimbat, iar unele țări își obligă cetățenii care ies din casă să poarte măști. În România,…

Războiul mondial COVID-19: țările se bat efectiv între ele pentru produsele medicale!

Nu, nu este nicio exagerare în titlu. Statele lumii greu încercate de pandemia de COVID-19 duc un război în toată regula pentru procurarea materialelor medicale. Cum producția nu face față cererii, guvernele și serviciile secrete se implică pentru a obține cele necesare luptei cu coronavirusul: măști, combinezoane, medicamente, ventilatoare. Într-un interviu pentru evz.ro, șeful Unifarm, Adrian Ionel, descrie cât de disperată este această bătălie. Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului, îi întărește spusele, vorbind despre o adevărată luptă de gherilă comercială. Presa din Israel scrie despre implicarea Mossad-ului în lupta pentru echipamente medicale, iar ziariștii europeni relatează scene dure, cu țări…

Ordonanța militară 7: limitări pentru românii din zonele roșii în perioada Paștelui!

Se suspendă transportul rutier internațional de persoane spre și dinspre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Elveția, Marea Britanie, Olanda și Tucia pe toată perioada stării de urgență instituite din cauza epidemiei de COVID-19. De asemenea, se suspendă toate cursele aeriene spre și dinspre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran. Se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Franța și Germania. Toate aceste măsuri, menite să prevină un aflux mare de cetățeni români din zonele roșii ale lumii în perioada Paștelui, sunt cuprinse în ordonanța militară 7, emisă sâmbătă, 4 aprilie, de ministrul de interne Marcel Vela….

Guvernul ar cam tăia din salariile bugetarilor. Dar știe că nu poate…

Deși peste 30 la sută din economia României este afectată de coronavirus, prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că nu este adeptul măsurilor de austeritate. „S-a văzut că măsurile de austeritate nu numai că nu au  oferit o soluţie la ultima criză, ci, dimpotrivă, au întârziat revenirea economică şi poate chiar au mărit dimensiunea crizei”, a explicat Orban. Și ar fi greu să spună altceva când jumătate din partidul pe care îl conduce (partea PDL-istă) este încă bântuită de coșmarul prăbușirii electorale de după tăierea salariilor bugetarilor din 2010, din timpul guvernării Băsescu-Boc. La 10 ani după criza economică din 2010,…

După ce PNL ne-a amânat ratele, PSD plusează! Ce s-a votat în Camera Deputaților:

În timp ce populația face față din ce în ce mai greu epidemiei de COVID-19, politicienii nu uită că sunt adversari și că trebuie să-și tragă unii altora preșul de sub picioare, chiar cu prețul stabilității unei țări și așa zdruncinate serios de criza actuală. La inițiativa parlamentarilor PSD, susținuți de cei din ALDE și Pro România, Camera Deputaţilor a adoptat vineri, 3 aprilie, într-o şedinţă ținută online, un proiect de lege pentru suspendarea rambursării creditelor la bănci și un altul pentru suspendarea plății utilităților şi a contribuțiilor sociale pentru persoanele fizice şi juridice afectate de criza cauzată de coronavirus….