Dragnea se răzbună pe Dăncilă cu statutul PSD modificat de Ponta.

Alegerea Vioricăi Dăncilă în fruntea PSD este pusă sub semnul întrebării de Liviu Dragnea, chiar din spatele gratiilor. La mijloc e o neclaritate din statutul PSD, modificat, inițial, de Victor Ponta, pentru cimentarea poziției sale în fruntea partidului. Numai că  Ponta a renunțat la funcție ca urmare a problemelor cu justiția și a presiunii baronilor locali, iar cel care a avut de câștigat a fost Liviu Dragnea. Viorica Dăncilă a schimbat din nou statutul, însă instanța va avea ultimul cuvânt.

Până în 2013, președinții PSD – Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta – au fost aleși cu votul delegaților, la Congres. În urmă cu 6 ani, Victor Ponta se afla la apogeul puterii sale politice: era premier, susținut în Parlament de majoritatea confortabilă a USL. Așa că el a încercat să-și betoneze funcția de lider al partidului, modificând statutul. Potrivit noilor prevederi, președintele PSD era ales, dar și revocat, cu votul tuturor membrilor de partid, nu doar al delegaților. Prin urmare, un președinte al PSD ales de toți mebrii de partid aproape că nu mai putea fi destituit.

Numai că, un an mai târziu, Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, iar Liviu Dragnea, din postura de președinte executiv al PSD, a pus o presiune constantă pe Ponta să demisioneze din fruntea partidului. În războiul său intern cu Ponta, Dragnea nu era singur, ci avea în spate mai mulți baroni locali ai PSD. În vara anului 2015, Ponta a renunțat la fotoliul de lider al PSD, printr-o demisie postată pe Facebook, invocând faptul că problemele sale penale (dosarul Turceni- Rovinari) nu trebuie să afecteze imaginea partidului.

S-a repetat episodul Năstase-Băsescu

Rămas doar premier, Ponta a susținut-o pe Rovana Plumb (unul dintre oamenii săi de încredere în acel moment) pentru funcția de președinte interimar, însă Liviu Dragnea s-a impus la votul din Comitetul Executiv, asigurându-i pe liderii din teritoriu că va da amnistie și grațiere când va ajunge la putere. Dar și pentru că intrase în grațiile unor cercuri de putere din afara partidului, pe care, ulterior, avea să le boteze drept „stat paralel”.

Drept urmare, în toamna anului 2015, Liviu Dragnea a fost ales președinte plin al PSD cu votul tuturor membrilor. Practic, statutul modificat de Ponta i s-a potrivit mănușă lui Dragnea, care a devenit imposibil de înlocuit în fruntea PSD. Nu a fost prima dată când un lider PSD și-a pregătit un avantaj, de care a ajuns să se bucure un rival. În 2003, Adrian Năstase, la acea vreme premier, a inițiat modificarea Constituției, astfel încât mandatul președintelui a fost lungit de la patru la 5 ani. La acel moment, Năstase era favorit în cursa pentru fotoliul de șef al statului. Până la urmă, Năstase a fost învins de Traian Băsescu, care a profitat de modificarea Constituției.

Liviu Dragnea a rămas în fruntea PSD până în 27 mai 2019, când a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Colipului Teleorman. Însă statutul PSD nu prevede explicit faptul că un social-democrat își pierde automat calitatea de membru în momentul unei condamnări definitive, fie ea cu suspendare sau cu executare. Spre exemplu, Dragnea, tot din postura de lider PSD, a mai primit a condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul, însă a continuat să conducă partidul.

După încarcerarea lui Dragnea, liderii PSD au organizat un nou Congres, în care au modificat statutul partidul, astfel încât s-a revenit la varianta inițială: președintele să fie ales doar cu votul delegaților. Așa a ajuns Viorica Dăncilă în fruntea PSD. Dar, orice modificare de statut trebuie validată de instanță. Și în timp ce liderii PSD actuali așteptau  avizul judecătorilor, unul dintre avocații lui Liviu Dragnea a depus o acțiune în instanță, în care contestă alegerea Vioricăi Dăncilă ca președinte.

Potrivit unor surse politice, Dragnea a invocat faptul că, prin condamnare, nu și-a pierdut calitatea de membru, deci, conform statutului, putea fi revocat doar cu votul tuturor membrilor de partid, în ciuda faptului că se află după gratii.

Deputatul PSD Florin Iordache, unul dintre locotenenții lui Dragnea în epoca sa de glorie, îl contazice însă pe fostul său șef. „Liviu Dragnea şi-a pierdut calitatea de membru PSD în momentul în care a fost arestat. Noi nu mai aveam preşedinte. Statutul vechi spunea că preşedintele este ales de toţi memebrii de partid. Noi am modificat statutul, astfel încât preşedintele să fie ales numai cu votul delegaţilor, la Congres. Pe noul statut, Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte. Nu sunt şanse să aibă câştig de cauză în instanţă“, a explicat Florin Iordache pentru devreme.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*