ALERTĂ METEO. Ce zone sunt afectate de vânt și ninsori și până când:

sursa foto: pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vânt puternic în cea mai mare parte din țară, dar și ninsori în județele din sud-vest până în această seară la ora 20.00. De asemenea, o atenționare de vânt puternic intră în vigoare de azi, 24 martie, de la ora 20.00 și până joi, 26 martie, ora 10.00. Temperaturile se vor menține mult mai scăzute decât cele obișnuite în ultima decadă a lunii martie.

Unde va fi vânt până în această seară la ora 20.00? ANM a anunțat cod galben de vânt în cea mai mare parte a zonei montane, în Dobrogea, Muntenia, Banat, Crişana, local în Oltenia, sud-vestul Moldoveiprecum şi în jumătatea sudică a Transilvaniei. În toate aceste zone vor fi intensificări ale vântului cu viteze între 55 și 75 km/h.

Unde va ninge până în această seară la ora 20.00? Conform ANM, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi în zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara şi Gorj va fi în vigoare o atenţionare Cod portocaliu de ninsori moderate cantitativ (10 – 15 l/mp). Se va depune și un strat de zăpadă consistent. Vântul va sufla cu viteze de 55 – 75 km/h, iar în zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara şi Gorj rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, iar pe creste 100 – 120 km/h, viscolind puternic ninsoarea.

Ce se va întâmpla până în dimineața zilei de joi, 26 martie? Prognoza ANM arată că, în intervalul 24 martie, ora 20:00 – 26 martie, ora 10:00, va fi cod portocaliu de vânt puternic în zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara şi Gorj, În aceste zone, vântul va sufla cu viteze mari, de 80 – 110 km/h, spulberând puternic zăpada.

În plus, o atenționare de cod galben va intra în vigoare între 24 martie, ora 20:00 și 26 martie, ora 10:00. Avertizarea se referă la zonele montane din 19 judeţe, din nord-estul Munteniei, precum şi judeţele Constanţa şi Tulcea. În regiunile vizate, temporar va bate vântul cu putere, cu viteze de 55 – 80 km/h. La munte, va spulbera zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă.

Ce efect va avea vremea rece asupra coronavirusului? Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) avertizeză că nu există nici un motiv să credem că vremea rece poate omorî coronavirusul sau alți viruși. Indiferent de temperatura și de vremea de afară, temperatura normală a corpului uman se menține la 36,5-37 de grade. Iar virușii stau în corpul uman și doar foarte puțin afară, căutâdu-și rapid un nou corp.

Pe de altă parte, medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, spune că frigul de afară ar putea limita răspândirea infecţiei cu coronavirus. „Dacă se depune un strat de zăpadă, acest strat de zăpadă va trebui lăsat pe jos, nu va trebui adunat. Este cel care poate să ne salveze în momentul de faţă şi să decontamineze o suprafaţă foarte mare şi să se evite răspândirea virusului în natură. Un al doilea aspect este că se pare că acestui virus, deşi ar trebui să îi placă frigul, nu prea îi place frigul, ca atare e posibil să avem o încetinere a răspândirii lui”, a declarat Streinu-Cercel pentru TVR.

Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked