Andreea Esca, mărturie cutremurătoare: ea, soțul și fiul, internați în spital cu COVID-19!

Cunoscuta prezentatoare a Știrilor Pro TV, Andreea Esca, soțul ei, Alexandre Eram și fiul lor, Aris, s-au îmbolnăvit de COVID-19 și au fot internați la Spitalul Victor Babeș din București. Într-un interviu acordat lui Cosmin Stan, chiar în cadrul emisiunii de știri pe care până de curând o prezenta, Andreea Esca a povestit coșmarul prin care a trecut. Ea a explicat că și-a pierdut mirosul și gustul, în timp ce soțul ei a făcut febră mare și a ajuns, în final, la terapie intensivă. Jurnalista a relatat că nu știe unde s-a putut infecta, dar a declarat că regretă că, în câteva momente, a lăsat garda jos și nu a respectat strict măsurile de protecție.

”Da, am fost bolnavă de Covid-19, atât eu, cât și soțul meu și unul dintre copii, și mulțumită lui Dumnezeu și medicilor extraordinari, alături de care am trecut în această perioadă nefericită, suntem bine și avem un rezultat negativ astăzi, toți trei”, a spus Andreea la Știrile Pro TV de la ora 19.00.

Primul care s-a âmbolnăvit a fost soțul. „Primul care s-a îmbolnăvit în familia noastră a fost soțul meu. Avea de două zile febră foarte mare, pe care inițial am asociat-o cu o problemă mai mult gastrică. Ne-am gândit că poate are o enterocolită sau, cine știe, chiar o toxinfecție alimentară, pentru că el de obicei atunci când avea orice fel de probleme cu stomacul făcea și febră. Numai că mi s-a părut ciudat că era aproape a treia zi în care făcea febră și era febră foarte mare, aproape de 40 de grade. De obicei, când pățea așa ceva, se întâmpla o singură noapte în care avea, nu știu, febră 38, și a doua zi era în regulă. Atunci ne-am impacientat și am chemat salvarea. Ne-am făcut testul de coronavirus. El a ieșit pozitiv, eu am ieșit negativ. Bineînțeles că imediat a fost dus la spital. Eu, bineînțeles că am hotărât, chiar dacă aveam un rezultat negativ, pentru că avusesem contact cu cineva care avusese un rezultat pozitiv, să rămân în izolare pentru 14 zile și să-i fac testul și băiatului nostru care locuiește cu noi. I-am făcut acest test și lui Aris și a ieșit și el cu un rezultat pozitiv, el până în acel moment neavând niciun alt simptom, decât îmi spunea că îl deranjează puțin gâtul, că crede că e roșu în gât, dar că nu ceva semnificativ, nu febră. Așa că în a doua zi după ce a fost internat Alex, l-am internat și pe Aris, și a făcut și fiica mea testul, deși ea nu locuiește cu noi și nu avusesem prea mare contact, dar ca să fim siguri și să nu punem pe nimeni în pericol în jur și-a făcut și Alexia testul și i-a ieșit negativ. Iar ei doi, după cum ți-am spus, s-au dus și s-au internat imediat la spitalul Victor Babeș din București, amândoi în același salon”, a povestit Andreea Esca la Știrile Pro TV

Și-a pierdut mirosul și gustul.La mine au apărut simptomele după vreo cinci zile. (…) într-o zi, făcând ceva de mâncare, făceam niște cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că dintr-o dată nu simt deloc mirosul de la usturoi, ceea ce e puțin ciudat. Am zis, bun, poate e doar în capul meu, că acum mă gândesc la asta din cauză că ei sunt bolnavi și așa mai departe. Și am început să testez tot felul de parfumuri pe care le aveam în casă și care erau foarte foarte puternice. De altfel, aproape că nu le suportam. Și mi-am dat seama că nu simt absolut nimic, o senzație extrem de ciudată, după care am început să gust tot felul de lucruri și mi-am dat seaama că îmi pierdusem și gustul. Puteam să mănânc absolut orice, că nu simțeam absolut nimic. Și mi-am dat seama că între timp e clar că am devenit și eu purtătoarea acestui virus. Așa încât mi-am făcut testul mai devreme decât cele șapte zile pe care le așteptam și am avut un rezultat pozitiv și eu”, a relatat prezentatoarea Știrilor Pro TV.

Soțul a ajuns la terapie intensivă. Cunoscuta prezentatoare a Știrilor Pro TV a spus că a fost șocată de felul în care a evoluat boala la soțul ei, un om puternic, fără alte probleme de sănătate. „Alex, care este un bărbat de 50 de ani, fără niciun fel de boală cronică, un om care nu fumează, face sport, duce o viață foarte ordonată, nu face niciun fel de exces, iată că a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei. Și m-am trezit, pentru că eram încă acasă, în momentul în care fiul meu mi-a dat telefon într-o dimineață și mi-a spus: mama, să știi că pe tata l-au dus la terapie intensivă. Și în momentul ăla pur și simplu s-a dărâmat cerul peste mine. Pur și simplu nu înțelegeam, nu-mi venea să cred. Simțeam că leșin și că trebuie să ajung repede undeva să-mi revin, pentru că nu înțelegeam cum a putut să cedeze organismul unui om atât de puternic.(…) plămânii lui au fost extrem de afectați într-un timp extrem de scurt. Organismul a reacționat violent într-un timp extrem de scurt și foarte repede a ajuns la terapie intensivă, unde a stat foarte multe zile, unde a avut nevoie de ventilație mecanică non-invazivă. (…) La un moment dat mi-a scris Alex un mesaj, pentru că nu mai putea să vorbească, și mi-a spus: nu știu ce să fac, mă simt rău, din ce în ce mai rău și mi se propune să fac această trasfuzie cu plasmă de la bolnavi, pentru că altfel va fi mult mai rău. Sigur că avea dubiile lui, pentru că e vorba de o transfuzie și te gândești la tot felul de lucruri, însă am spus da, da, spune da și hai să facem asta pentru că lucrurile se văd că nu merg înspre bine. Ceea ce s-a și întâmplat și am făct foarte bine că am făcut această alegere, pentru că a început să i se îmbunătățească considerabil starea de sănătate”, a mai spus Andreea Esca la Pro TV.

Nu știe de unde au luat boala. „Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit. Habar nu avem. Chiar am vorbit cu Alex, el fiind primul care a avut practic boala dintre noi.(…) Ce cred că este important de știut este că putem lua oricare dintre noi, oriunde și oricând. Noi chiar am fost printre cei care ne-am protejat cât am putut de mult, am fost atenți la o mulțime de lucruri, dar, repet, cred că toți suntem oameni și cred că toți, la un moment dat, putem face, cu voie sau fără de voie, o abatere care să ne coste sănătatea. Aceste mici neglijențe pe care le fac și oameni ca mine, care au fost foarte atenți, vă pot costa sănătatea. Pe noi ne-au costat”, a concluzionat Andreea Esca.

Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked