Bilanțul COVID-19 din 22 aprilie: primul medic mort, 468 de cazuri noi de infectare.

sursa foto: Gerd Altmann, pixabay

Conform datelor prezentate miercuri, 22 aprilie, la ora 13.00, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Față de ziua precedentă, au fost raportate 468 de cazuri noi de îmbolnăvire, cele mai multe înregistrate în decurs de 24 de ore în ultimele 5 zile. Ultima dată când au fost depășite 400 de noi îmbolnăviri a fost joi, 16 aprilie. Deocamdată rămân valabile estimările specialiștilor care au spus că vârful epidemiei în România va fi atins la 7-10 zile după Paște.

Miercuri, 22 aprilie, a fost confirmat și primul deces al unui medic din România, din cauza coronavirusului. Acesta era în vârstă 62 de ani, avea specialitatea medicină internă și a lucrat la Spitalul Județean Constanța până în data de 6 aprilie, când a demisionat. Ministerul Sănătății a informat că, la o zi după ce și-a dat demisia, medicul a avut simptome de COVID-19, iar în data de 8 aprilie a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv în aceeași zi. În 11 aprilie, după ce stare de sănătate i s-a agravat, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, unde a decedat, în data de 21 aprilie. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, până marți, au fost raportate 1.033 de cazuri de cadre medicale infectate cu noul coronavirus.

A activat în prima linie. „Sunt momente grele pentru Spitalul Judeșean de Urgență Constanța, cauzate de decesul colegului nostru. (…) Nu avem decât cuvinte de laudă pentru activitatea lui, pentru activitatea lui din prima linie. De la începutul crizei a activat alături de colegi la urgențe. Aducem sincere condoleanțe familiei și suntem nespus de mâhniți vizavi de această pierdere”, a declarat Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean din Constanța, citat de ziuaconstanta.ro.

Numărul de vindecări vs. numărul de decese. Potrivit GCS, dintre cele 9.710 persoane confirmate pozitiv până miercuri, 22 aprilie, 2.406 au fost declarate vindecate și externate. Până la aceeași dată, 508 persoane au decedat. La terapie intensivă (ATI) erau internați 288 de pacienți, cel mai mare număr de până acum. Este numărul care le dă mari emoții autorităților din orice țară, deoarece sistemele medicale dispun de locuri limitate la ATI. Conform conducerii Ministerului Sănătății, în România sunt 433 de paturi ATI utilate cu ventilatoare mecanice pentru bolnavii de COVID-19 aflați în stare critică. Până miercuri, 22 aprilie, la nivel național, au fost prelucrate 106.357 de teste.

Din nou aproape 5000 de oameni au încălcat restricțiile. Ministerul de Interne (MAI) a anunțat miercuri, 22 aprilie, că polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.950 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. De la începutul stării de urgență, au fost întocmite 457 de dosare penale, pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Câte îmbolnăviri sunt în fiecare județ din țară? Din cele 468 de cazuri noi de îmbolnăvire la nivel național anunțate miercuri, 22 aprilie, de GCS, județul Suceava a raportat 134 de cazuri noi și a ajuns la 2.372 de infecții cu coronavirus. Olt, Buzău și Brăila erau județele cu cele mai puține cazuri.

Numărul de cazuri confirmate în fiecare județ, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică din 22 aprilie:

1.Alba 160

2.Arad 421

3.Argeș 110

4.Bacău 150

5.Bihor 336

6.Bistrița-Năsăud 137

7.Botoșani 338

8.Brașov 348

9.Brăila 19

10.Buzău 18

11.Caraș-Severin 70

12.Călărași 47

13.Cluj 261

14.Constanța 213

15.Covasna 168

16.Dâmbovița 89

17.Dolj 69

18.Galați 287

19.Giurgiu 109

20.Gorj 25

21.Harghita 19

22.Hunedoara 405

23.Ialomița 141

24.Iași 179

25.Ilfov 207

26.Maramureș 65

27.Mehedinți 47

28.Mureș 312

29.Neamț 384

30.Olt 17

31.Prahova 51

32.Satu Mare 48

33.Sălaj 27

34.Sibiu 195

35.Suceava 2.372

36.Teleorman 95

37.Timiș 385

38.Tulcea 35

39.Vaslui 68

40.Vâlcea 22

41.Vrancea 211

42.Mun. București 1.050

TOTAL 9.710.

Câți români s-au îmbolnăvit în străinătate? Conform informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 953 de cetățeni români au fost confirmați cu coronavirus: 636 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 59 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul pandemiei de COVID-19 și până miercuri, 22 aprilie, 64 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat: 16 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția.


Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked