Bilanțul COVID-19 din 30 iunie. Bâlbâială a autorităților: cifrele, publicate întâi de PNL și apoi retrase!

sursa foto: Gerd Altmann, pixabay

Până marți, 30 iunie, la ora 13.00, pe teritoriul României au fost confirmate 26.970 de persoane infectate cu coronavirus, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 388 de cazuri noi de îmbolnăvire, în condițiile în care numărul de teste prelucrate a crescut mult, ajungând la 10.424. Cu o zi înainte, fuseseră 4.779 de teste și 269 de noi infectări. Numărul pacienților internați la terapie intensivă (ATI) a ajuns la 205, cu cinci mai puțini decât în ziua precedentă. Pe parcursul ultimelor 24 de ore s-au înregistrat 17 decese. Din totalul de 388 de noi îmbolnăviri raportate marți, la ora 13.00, cele mai multe s-au înregistrat în municipiul București (70). Cazuri multe de infectări noi au fost raportate și în județele Brașov (47), Buzău (32), Argeș (23) și Dâmbovița (22).

Cifrele, publicate de PNL, înainte să fie comunicate oficial. Buletinul de presă prin care autoritățile, prin Grupul de Comunicare Strategică (GCS), transmit datele despre evoluția pandemiei de coronavirus a fost publicat marți, 30 iunie, pe pagina de Facebook PNL, înainte să fie comunicat oficial, informează digi24.ro. Informarea de presă zilnică de la ora 13:00 a întârziat, GCS precizând că a fost necesară „clarificarea unor date”. Cât privește bilanțul publicat de liberali, autoritățile susțin că a fost „un draft, care a fost postat din greșeală”. Dar cifrele publicate pe pagina de Facebook a PNL erau aceleași cu cele din comunicarea oficială a GCS. Liberalii au șters, ulterior, postarea.

Primii 1.091 de asimptomatici externați. Potrivit GCS, dintre cele 26.970 de persoane confirmate pozitiv până marți, 30 iunie, 20.141 au fost declarate vindecate și externate (1.229 de persoane au părăsit spitalele în ultimele 24 de ore, dintre care 1.091 sunt pacienți asimptomatici externați conform noului ordin al ministrului Sănătății). Până la aceeași dată și la aceeași oră, 13.00, au fost raportate 1.651 de decese (cu 17 mai multe decât în ziua precedentă). Marți, 30 iunie, la terapie intensivă (ATI) erau internați 205 pacienți, cu cinci mai puțini decât în ziua precedentă. Până marți, la nivel național, au fost prelucrate 710.112 teste.

Câte sancțiuni s-au dat în ultimele 24 de ore. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 388 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 293.000 de lei. De asemenea, în data de 29 iunie, pentru 28 de persoane, care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei, a fost impusă carantina instituționalizată timp de 14 zile sau a fost prelungită carantina instituționalizată pentru o nouă perioadă de 14 zile. Luni, Poliția a constatat o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Câte îmbolnăviri sunt în fiecare județ din țară? Conform datelor anunțate marți, 30 iunie, de GCS, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus ajunsese la 4.010 în județul Suceava (8 cazuri noi). Următoarele ca număr total de îmbolnăviri erau municipiul București, cu 3.141 de cazuri (70 de cazuri noi), și județul Brașov, cu 1.484 de cazuri (47 de cazuri noi). Județele cu cele mai puține cazuri de la începutul epidemiei erau Vâlcea (52), Satu Mare (76) și Caraș Severin (113).

Prezentăm mai jos numărul de cazuri confirmate în fiecare județ, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică din 30 iunie. Menționăm că persoanele decedate sunt scoase din raportări, astfel că pot apărea județe cu un număr total de îmbolnăviri mai mic decât în ziua precedentă:

1.Alba 444

2.Arad 706

3.Argeș 793

4.Bacău 634

5.Bihor 671

6.Bistrița-Năsăud 523

7.Botoșani 1.020

8.Brașov 1.484

9.Brăila 218

10.Buzău 565

11.Caraș-Severin 113

12.Călărași 177

13.Cluj 681

14.Constanța 446

15.Covasna 280

16.Dâmbovița 535

17.Dolj 295

18.Galați 883

19.Giurgiu 268

20.Gorj 226

21.Harghita 318

22.Hunedoara 659

23.Ialomița 430

24.Iași 991

25.Ilfov 736

26.Maramureș 193

27.Mehedinți 186

28.Mureș 736

29.Neamț 963

30.Olt 232

31.Prahova 396

32.Satu Mare 76

33.Sălaj 118

34.Sibiu 652

35.Suceava 4.010

36.Teleorman 159

37.Timiș 520

38.Tulcea 180

39.Vaslui 184

40.Vâlcea 52

41.Vrancea 1.042

42.Mun. București 3.141

Câți români s-au îmbolnăvit în străinătate. Conform informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați cu coronavirus. Numărul de cazuri se împarte astfel: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Suedia, Bulgaria, India, Ucraina și Kazahstan. De la începutul pandemiei de COVID-19 și până marți, 30 iunie, 115 cetățeni români aflați în străinătate au decedat: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în SUA, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în Brazilia.

Distribuie acest articol:

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked