Bilanțul COVID-19 din 7 august: record de decese! Situație alarmantă în spitale din zonele cu multe cazuri:

sursa foto: fernando zhiminaicela, pixabay

Până vineri, 7 august, la ora 13.00, pe teritoriul României au fost confirmate 59.273 de persoane infectate cu coronavirus, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.378 de cazuri noi de îmbolnăvire, în condițiile în care numărul de teste prelucrate a scăzut ușor, până la 23.946. Cu o zi înainte au fost 24.147 de teste și 1.345 de cazuri noi. Numărul pacienților internați la terapie intensivă (ATI) a ajuns la 446, cu 12 mai puțini decât în ziua precedentă. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, au murit din cauza infectării cu noul coronavirus 50 de persoane. Este cel mai mare număr de decese de la debutul epidemiei în România. Din totalul de 1.378 de noi îmbolnăviri raportate vineri, la ora 13.00, cele mai multe s-au înregistrat în municipiul București (199). Multe infectări noi au fost raportate și în județele Prahova (110), Argeș (96), Dâmbovița (86), Brașov (79), Bacău (55) și Bihor (53). Din păcate, în spitalele din zonele cu foarte multe cazuri noi, situația a început să semene cu cea din Italia, din urmă cu câteva luni. Digi24 a prezentat imagini cu pacienți care nu mai au loc în saloane în Spitalul Județean din Ploiești. La Institutul Marius Nasta din București au fost aduși pacienți cu microbuze SMURD. Între aceștia s-au aflat și copii, relatează digi24.ro.

Pacienți aduși cu microbuze în București. Mai mulți pacienți, printre care și trei minori, au fost transportați de DSP, cu două microbuze SMURD, la Institutul Marius Nasta din Capitală, pentru a fi testați. Au ajuns la spital în cursul nopții de joi spre vineri (6 spre 7 august), după mai multe ore de când au fost luați de acasă, informează digi24.ro. Managerul institutului, Beatrice Mahler, a explicat la Digi24 care este procedura pentru evaluarea pacienților aduși la institut. Ea a spus că, având în vedere numărul mare de infectări din ultima perioadă, ajung pacienți și ziua, și noaptea. „La Institut, numărul cazurilor s-a triplat. Spitalele sunt suprasolicitate, se lucrează și ziua, și noaptea. Este important ca toți pacienții să fie evaluați, li se fac analize de sânge cu rezultat în câteva minute, radiografie cu expunere de scurtă durată. Se întocmesc documentele necesare și se discută cu pacienții. (…) În cazul pacienților aduși noaptea, pe măsură ce se termină evaluarea se cheamă ambulanțele și fiecare a fost trimis, individual, acasă”, a spus Beatrice Mahler. În noaptea de joi spre vineri, la Institutul Marius Nasta au ajuns două microbuze, cu câte 15 persoane confirmate cu coronavirus, pentru a fi evaluate. Managerul Beatrice Mahler a precizat că nu este prima dată când se întâmplă asta. În ultima perioadă, de când a crescut numărul infectărilor, persoanele asimptomatice sunt duse la spitale cu microbuze SMURD, pentru a fi duse în număr mai mare la spital. Mahler a spus că, de obicei, persoanele asimptomatice ajung la spital noaptea, cel mai probabil, pentru că ziua, ambulanțele nu mai fac față, scrie digi24.ro.

La Spitalul Județean Ploiești nu mai e loc în saloane. În Prahova, județ care vineri era pe locul doi pe țară la numărul de noi îmbolnăviri, după București, situația începe să semene cu cea din Italia, din urmă cu câteva luni. Digi24 a prezentat imagini cu pacienți care nu mai au loc în saloane în Spitalul Județean din Ploiești. Ambulanțele aduc pacienți la spital aproape fără oprire. Seara, la ora 22, secția de suspecți COVID a spitalului este arhiplină, iar pacienții sunt ținuți pe holuri, pe scaune. Până când medicii găsesc un pat liber, pacienții fac eforturi mari să reziste, relatează Digi24. „Nu mai sunt paturi și care sunt mai degradați că stare generală îi punem pe pat, cei care sunt mai tineri și nu au alte probleme de sănătate pot să stea și pe scaun. E greu și pentru ei, e greu și pentru noi. Nici nu putem să-i lăsăm. Sunt mulți pozitivi și li se degradează starea. Vin pe picioarele lor și după aceea nu mai sunt bine. Sunt și pe oxigen, monitorizați, sunt foarte mulți, din păcate”, a declarat o asistentă din Spitalul Județean Ploiești pentru Digi24. Deși pare greu de crezut, au fost momente în care pacienții au stat pe holuri chiar și două zile. De când numărul persoanelor infectate a crescut, laboratoarele de testare nu mai fac față, iar rezultatele ajung foarte târziu. Până află dacă sunt pozitivi sau negativi, oamenii trebuie să stea în izolatorul spitalului, iar dacă sunt infectați trebuie transferați la spitalele de specialitate. Pentru acest lucru intervine din nou așteptarea, pentru că de multe ori nu sunt locuri să îi primească, informează Digi24. „Cred că riscăm să ajungem ca în Italia, văd în rândul populației că iau lucrurile foarte în glumă”, a avertizat Violeta Tănase, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești.

Numărul de vindecări vs. numărul de decese. Potrivit GCS, dintre cele 59.273 de persoane confirmate pozitiv până vineri, 7 august, 29.289 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.897 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 605 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până la aceeași dată și la aceeași oră, 13.00, au fost raportate 2.616 decese (cu 50 mai multe decât în ziua precedentă). Vineri, 7 august, în unitățile sanitare de profil, numărul total de pacienți internați cu COVID-19 era de 7.801 (cu 160 mai puțini decât în ziua precedentă). Dintre aceștia, la ATI erau internați 446 de pacienți, cu 12 mai puțini decât în ziua precedentă. Până vineri, la nivel național, au fost prelucrate 1.343.315 teste.

Câte sancțiuni s-au dat în ultimele 24 de ore. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 942 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 198.050 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, trei infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Câte îmbolnăviri sunt în fiecare județ din țară? Conform datelor anunțate vineri, 7 august, de GCS, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus ajunsese la 6.900 în municipiul București (199 de cazuri noi). Următoarele ca număr total de îmbolnăviri erau județul Suceava, cu 4.681 de cazuri (25 de cazuri noi), și județul Argeș, cu 3.900 de cazuri (96 de cazuri noi). Județele cu cele mai puține cazuri de la începutul epidemiei erau Satu Mare (123), Sălaj (214) și Tulcea (320).

Prezentăm mai jos numărul de cazuri confirmate în fiecare județ, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică din 7 august:

1.Alba 794

2.Arad 1.221

3.Argeș 3.900

4.Bacău 1.716

5.Bihor 1.194

6.Bistrița-Năsăud 941

7.Botoșani 1.195

8.Brașov 3.547

9.Brăila 1.005

10.Buzău 1.493

11.Caraș-Severin 370

12.Călărași 338

13.Cluj 1.398

14.Constanța 1.113

15.Covasna 523

16.Dâmbovița 2.224

17.Dolj 921

18.Galați 2.439

19.Giurgiu 439

20.Gorj 1.023

21.Harghita 589

22.Hunedoara 1.089

23.Ialomița 787

24.Iași 1.668

25.Ilfov 1.451

26.Maramureș 556

27.Mehedinți 854

28.Mureș 1.054

29.Neamț 1.483

30.Olt 862

31.Prahova 2.483

32.Satu Mare 123

33.Sălaj 214

34.Sibiu 1.017

35.Suceava 4.681

36.Teleorman 404

37.Timiș 1.544

38.Tulcea 320

39.Vaslui 831

40.Vâlcea 595

41.Vrancea 1.921

42.Mun. București 6.900

Câți români s-au îmbolnăvit în străinătate. Conform informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 5.612 cetățeni români au fost confirmați cu coronavirus. Numărul de cazuri se împarte astfel: 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Suedia, Bulgaria, India, Ucraina, Kazahstan, Congo și Qatar. De la începutul pandemiei de COVID-19 și până vineri, 7 august, 123 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania (7 noi decese în ultimele 24 de ore), 2 în Belgia, unul în SUA, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în Brazilia și unul în Congo.

Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked