Ce a decis UE după ce aproape 1000 de români s-au infectat la cel mai mare abator din Germania:

sursa foto: Dimitris Vetsikas, pixabay

Parlamentul European a acceptat joi, 25 iunie, poziţia Comisiei Europene conform căreia COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători, ceea ce le va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai puţin stringente şi mai puţin costisitoare faţă de situaţia în care ar fi fost o ameninţare de nivel ridicat, a scris agerpres.ro. Decizia vine la scurt timp după ce, în Germania, cea mai puternică țară din Uniunea Europeană, a izbucnit un focar de infecție cu coronavirus într-un mare abator, aparținând miliardarului Clemens Tonnies. Aproape 1000 de români, lucrători ai abatorului, s-au îmbolnăvit de COVID-19 după ce boala s-a răspândit la locul lor de muncă.

Potrivit agenției Reuters, europarlamentarii şi-au retras obiecţiile după ce au primit din partea executivului UE garanţii cu privire la siguranţa sanitară la locul de muncă. Comisia Europeană a clasificat noul coronavirus în grupa a treia de risc pentru angajaţi, pe o scară de unu până la patru, o hotărâre care îi dezavantajează pe salariaţi în raport cu angajatorii. Această clasificare are efecte asupra costurilor pe care patronii trebuie să le suporte. De asemenea, deşi angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri de asigurare a securităţii sanitare, pentru o boală inclusă în clasa a treia ei sunt mai puţin expuşi riscului de a se confrunta cu procese penale declanşate de angajaţii care consideră că s-au îmbolnăvit la locul de muncă. Conform unei directive europene, un agent biologic din grupa a treia de risc, cum a fost acum clasificat noul coronavirus de Comisia Europeană, poate provoca boli grave şi poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajaţi, dar, în general, pentru acesta există profilaxie şi un tratament eficace disponibil.

Record de români infectați la abatorul Tonnies. Numărul românilor infectați cu coronavirus la cel mai mare abator din Germania, care aparține miliardarului Clemens Tonnies, era în continuă creștere. Un bilanț prezentat joi, 25 iunie (în ziua în care Parlamentul European decidea că noul coronavirus prezintă un risc mediu pentru lucrători), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), menționa că sunt 996 de români bolnavi în rândul angajaților de la Tonnies, adică două treimi din numărul total al lucrătorilor diagnosticați cu COVID-19 până acum. În cadrul companiei lucrează 3.969 de cetăţeni români. Autorităţile locale au decis instituirea carantinei pe întreg teritoriul districtului Gutersloh, unde se află abatorul, până la data de 30 iunie 2020, urmând ca măsurile să fie ajustate în funcţie de evoluţia situaţiei. De asemenea, începând de miercuri, 24 iunie, a fost instituită carantina şi în districtul vecin, Warendorf. Sâmbătă, 27 iunie, conform datelor furnizate de autoritățile române, 4.795 de cetățeni români erau confirmați cu coronavirus în străinătate. Cei mai mulți dintre aceștia, 2.075, s-au îmbolnăvit în Germania.

Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked