Cum se transmite virusul SARS-CoV-2 în România. Explicațiile ministrului Sănătății:

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat sâmbătă, 8 august, într-o conferință de presă la Iași, cum se transmite coronavirusul în România în funcție de zone și care sunt, în ordine, județele cu cel mai ridicat risc de transmitere. Potrivit ministrului Tătaru, principalele surse de infectare sunt transportul navetiștilor și turismul, iar zonele cu cea mai mare rată de infectare sunt, în ordine, județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Brașov și municipiul București. Rata de infectare e dată de numărul de infectări la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
„Avem cea mai mare rată de infectare în Argeș, Prahova, Dâmbovița, Brașov, București. Dacă ne gândim la Argeș, Prahova, Dâmbovița, acolo e strict transportul navetiștilor, iar pe locul doi este turismul. În celelalte zone, pe locul întâi vin infectările din turism, adică oamenii au fost în vacanță, s-au infectat și s-au întors acasă”, a precizat ministrul Sănătății. Până sâmbătă, 8 august, în județul Argeș s-au înregistrat un total de 3.991 de îmbolnăviri (91 de cazuri în ultimele 24 de ore); în Prahova, 2.560 de îmbolnăviri (77 de cazuri noi); în Dâmbovița, 2.293 de îmbolnăviri (69 de cazuri noi); în Brașov, 3.579 de îmbolnăviri (32 de cazuri noi); în București, 7.121 de îmbolnăviri (221 de cazuri noi).
Lupta cu epidemia se tranșează în afara spitalelor. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a subliniat că lupta cu epidemia se tranșează înainte ca oamenii să ajungă în spitale și speră ca, în următoarea perioadă, numărul de îmbolnăviri de COVID-19 să se stabilizeze, scrie agerpres.ro. „Sperăm ca în următoarea săptămână să putem asista la o stabilizare a numărului de cazuri şi să ne îndreptăm spre un parcurs descendent, dar depinde doar de noi toţi să putem ajunge la acest nivel”, a declarat ministrul Sănătăţii la Iaşi. „Putem gestiona acest număr de cazuri, dar, repet, ceea ce am spus de fiecare dată, nu se tranşează această problemă în spital. Aici corpul medical spitalizează, tratează, evaluează, externează, avem din păcate şi decese. Se tranşează în faza de prespital, acolo unde se produce transmitere şi apar cazurile de infectate. Recurg la acelaşi îndemn de a respecta regulile, de a purta mască în spaţiile închise, în mijloace de transport în comun, la locul de muncă, în spaţiile deschise aglomerate”, a spus ministrul Nelu Tătaru.
Ce spitale lucrează la capacitate maximă. Ministrul Sănătăţii a enumerat sâmbătă, la Iaşi, spitalele din ţară care funcţionează la capacitate maximă în aceste zile, din cauza numărului mare de bolnavi de COVID-19. „Sunt cele din Ploieşti, Piteşti, care sunt pline. Cel din Timişoara, când am fost acum două zile, avea o capacitate de şase din 12 locuri. În general sunt acele judeţe pe care le ştim: Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Galaţi, Braşov şi Bucureşti. La Iaşi sunt toate paturile ocupate dar niciun pacient nu este pe ventilator”, a spus ministrul Nelu Tătaru. El a recunoscut că au fost zile în care a fost necesar transferul pacienţilor cu COVID-19 atât cu echipaje aeromedicale, cât şi cu echipe medicale care circulă pe cale rutieră. „Acolo unde a fost lipsă de locuri în ATI, am dirijat şi către Sibiu şi către Oradea, către Cluj. În această săptămână am fost în vizită la Cluj, Timişoara, Iaşi, pentru a putea vedea şi capacitatea de extindere a ATI şi pentru a identifica, să spunem, şi spitale de linia a patra care să preia pacienţi la un moment dat. Suntem pregătiţi pentru aceste situaţii dar, repet, nu trebuie să ne lăsăm în această bază. Această pandemie se tranşează în prespital”, a declarat ministrul Sănătății.
Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.
Nu există comentarii