Cum vor crește pensiile de la 1 septembrie. Ce se întâmplă cu pensiile speciale:

sursa foto: gov.ro

Punctul de pensie va crește cu 14% din 1 septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară, a anunțat, vineri, 14 august, în ședința de guvern, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Acest lucru înseamnă că punctul de pensie va ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 177 de lei. Începând cu aceeaşi dată se majorează și indemnizaţia minimă socială pentru pensionari, tot cu 14%, de la 704 lei la 800 lei. Prim-ministrul Orban a explicat de ce pensiile nu pot crește etapizat sau direct proporțional cu sumele primite de pensionari. Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a precizat și ce se întâmplă cu pensiile speciale, odată cu majorarea punctului de pensie.

Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

De ce nu cresc mai mult pensiile mici. Prim-ministrul Ludovic Orban a explicat vineri de ce nu se pot crește pensiile etapizat sau direct proporțional cu sumele primite de pensionari. „Am văzut o întreagă discuție legată de modul în care să se facă această majorare. Fac o precizare, că mulți au spus să creștem pensiile mici, să facem o creștere direct proporțională cu mărimea pensiilor. Acest lucru nu este posibil, pentru că principiul care stă la baza acordării pensiilor pe contributivitate este principiul contributivității. Noi nu doar majorăm pensiile efectiv, noi majorăm punctul de pensie. Dacă am face o majorare diferențiată, procentual la nivelul pensiilor, practic am crea niște nedreptăți imense și am încălca grosolan principiul contributivității”, a spus Orban.

Ce se întâmplă cu pensiile speciale. În ședința de guvern de vineri, 14 august, prim-ministrul Ludovic Orban a solicitat să i se confirme că pensiile speciale nu vor crește, dar ministrul muncii, Violeta Alexandru a explicat că majorând punctul de pensie, cresc și pensiile speciale pentru partea care se calculează pentru contributivitate. „Doamna ministru, vreau să fiu sigur sută la sută, am răspuns că nu cresc pensiile speciale prin această majorare”, a spus șeful Guvernului. „Pensiile speciale sunt compuse dintr-o parte calculată pe baza contributivității, care prin schimbarea anunțată de domnul ministru (n.r. ministrul Finanțelor, Florin Cîțu), în mod automat va crește. Dar există și o parte, consistentă, care vine de la bugetul de stat și care, în mod evident, nu se va mări”, a explicat Violeta Alexandru.

Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked