Masca, obligatorie în spațiile deschise din alte patru județe. De când intră în vigoare măsura:

sursa foto: Tumisu, pixabay

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în spaţii deschise, în zonele aglomerate din judeţul Vrancea, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a adoptat o hotărâre în acest sens. De asemenea, măsura se va aplica și în județul Giurgiu, ca urmare a deciziei CJSU Giurgiu. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a stabilit, vineri, 31 iulie, purtarea obligatorie a măştii de protecţie în mai multe spaţii deschise aglomerate, precum pieţe, gări sau staţii ale mijloacelor de transport în comun. O decizie similară a luat, tot vineri, și CJSU Satu Mare. Măsura fusese instituită anterior și în alte județe, fiind valabilă inclusiv pentru stațiunile de pe litoral.

Vrancea. „Joi, 30 iulie, în cadrul şedinţei CJSU Vrancea, s-a adoptat o hotărâre prin care se impune, printre altele, şi purtarea corectă a măştilor de protecţie în exterior, în zonele aglomerate, în spaţii clar definite şi stabilite de către fiecare UAT (unitate administrativ teritorială: sat, comună, oraș) în parte. Mai concret, primarii, în Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor întocmi o listă a spaţiilor în aer liber unde purtarea măştilor în aer liber este obligatorie şi vor aduce la cunoştinţa comunităţii această măsură, prin afişarea la loc vizibil”, a declarat prefectul Gheorghiță Berbece pentru agerpres.ro. Primarii au termen până luni, 3 august, pentru a transmite lista spaţiilor în care purtarea măştilor în aer liber este obligatorie. Conform hotărârii CJSU Vrancea, măştile vor fi purtate obligatoriu în pieţele agroalimentare, oboare, târguri, talciocuri, pieţe, piaţete, grădini publice, parcuri, zone de agrement, în staţiile de aşteptare pentru transportul în comun, staţiile CFR, pe peroane şi în autogări. De asemenea, măştile vor fi purtate obligatoriu şi în parcările magazinelor şi spaţiilor comerciale, supermarket-uri şi hipermarket-uri, precum şi în curţi ale lăcaşurilor de cult şi la procesiunile religioase, respectiv înmormântări sau pelerinaje.

Giurgiu. CJSU Giurgiu a adoptat, vineri, o hotărâre privind purtarea obligatorie a măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, decizia intrând în vigoare de la 1 august. „În urma şedinţei Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu din data de 31 iulie 2020 au fost adoptate următoarele măsuri: se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi faleze, pieţe deschise, târguri, oboare, gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Prefectura Giurgiu. Persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută, şi copiii cu vârsta mai mică de cinci ani fac excepţie de la aceste prevederi.

Totodată, prin decizia CJSU au fost interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23.00 – 06.00. De asemenea, se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00 – 06.00 începând cu data de 1 august ora 00.00.

Arad. CJSU Arad a stabilit, vineri, 31 iulie, purtarea obligatorie a măştii de protecţie în mai multe spaţii deschise aglomerate. Măsura a fost anunţată de Prefectura Arad şi intră în vigoare de la 1 august. Astfel, toate persoanele, începând cu vârsta de 5 ani, sunt obligate să poarte masca de protecție în pieţele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum şi în spaţiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiţionale, bâlciuri, oboare, pieţe/târguri săptămânale etc., în incinta aeroportului, staţiilor CFR, autogărilor, în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe toată perioada stării de alertă. De asemenea, purtarea măştii va fi obligatorie la toate evenimentele unde există aglomerări de persoane, desfăşurate atât în interior, cât şi în exterior. Decizia CJSU dă posibilitatea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă să stabilească, prin hotărâri proprii adoptate până în 3 august, zonele intens circulate, de pe raza fiecărei localităţi, unde va fi instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Satu Mare. CJSU Satu Mare a adoptat vineri o hotărâre prin care măştile de protecţie devin obligatorii în spaţii deschise, respectiv în pieţele şi târgurile din judeţ, informează Instituţia Prefectului într-un comunicat. „Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 1 august, iar respectarea prevederilor acesteia va fi verificată de către echipele mixte, lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei locale, şi sunt vizate pieţele agroalimentare, târgurile din judeţ, Piaţa de vechituri şi Piaţa de maşini din municipiul Satu Mare”, a precizat sursa citată. Prefectura Satu Mare a mai anunţat, de asemenea, că, începând cu data de 1 august, intră în vigoare Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 37 din 28 iulie prin care se interzice comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate (terase), în intervalul orar 23.00 – 06.00. În afara acestui interval, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi, au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul. 

Până acum au intrat deja în vigoare astfel de măsuri în Constanța, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Vâlcea, Galați și Iași.

Distribuie acest articol:

Știrile fierbinți trebuie analizate la rece. Nu suntem primii care vi le dăm, dar încercăm sa fim primii care vi le explicăm. Cele mai importante informații se cer, uneori, completate și comentate. Dacă vreți să fiți alături de noi, vă puteți alătura comunității printr-un Like la pagina noastră de Facebook.

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked