ALERTĂ METEO: Caniculă în toată țara până duminică, 25 august

Meteorologii au emis o informare conform căreia în intervalul 23-25 august disconfortul termic va fi ridicat, astfel că vineri și sâmbătă indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unităţi pe arii relativ extinse în regiunile vestice, sudice și sud-estice, iar duminică local în vest și în sud. Conform ANM, maximele termice diurne vor fi ridicate în cea mai mare parte a țării și se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei.

În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime din timpul zilei nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta și se vor încadra între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35-36 de grade local în Oltenia și Muntenia și izolat în Banat și Crișana, iar cele mai coborâte valori în nordul Moldovei și pe litoral.

Temperaturile minime nocturne vor fi mai ridicate și nu se vor mai modifica. Ele vor fi cuprinse în general între 19 și 22 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 10-11 grade, unde izolat sunt anunțate condiții de ceață.

Potrivit ANM, în special în după-amiaza și seara de duminică (25 august), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele montane. Vor exista intensificări ale vântului în regiunile sudice, sud-estice și izolat în sud-vest.

Prognoză meteorologică specială pentru București în intervalul 23-25 august

În Capitală, vremea va fi în continuare călduroasă, cu discomfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși în cursul după-amiezilor pragul critic de 80 de unităţi în special în centrul orașului, anunță meteorologii. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime diurne și cele minime nocturne nu vor avea variații semnificative în acest interval, astfel încât maximele din timpul zilei vor fi cuprinse între 33 și 35 de grade, iar cele minime din timpul nopții de 18 grade în zona preorășenească și 21 de grade în centrul orașului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*