Rezultate Bacalaureat 2020. Când și cum se pot depune contestațiile. Când se afișează notele finale:

sursa foto: Gerd Altmann, pixabay

Rezultatele la Bacalaureat 2020 au fost afişate. Notele la BAC 2020 sunt afișate pe avizierele liceelor, dar pot fi văzute și online AICI. Cei care consideră că notele sunt mai mici decât se așteptau pot depune contestații astăzi, 30 iunie, între orele 16:00 și 20:00, dar și mâine, 1 iulie, între orele 8:00 și 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În cazul în care transmit contestație online, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Contestațiile pot fi depuse și în format fizic, ca în anii anteriori.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi anunţate duminică, 5 iulie.  „Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat. Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează. Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen”, precizează Ministerului Educației.

Cum se notează lucrările la contestaţii BAC 2020

  • Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.
  • Pentru lucrările care au primit iniţial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menţionate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia judeţeană de contestaţii/a municipiului Bucureşti, dacă între nota iniţială şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.
  • Nota definitivă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
  • Comisiile de bacalaureat din centrele de examen operează în catalogul electronic schimbările care se impun după aflarea rezultatelor la contestaţii, recalculează, după caz, media generală de bacalaureat şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului.
  • Rezultatele la contestaţii se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen, conform calendarului.

Calendarul sesiunii speciale a Bacalaureatului:

Absolvenţii de liceu care la Bacalaureat 2020, prima sesiune, au avut temperatura peste maximul admis (37,3 grade), au fost în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au putut participa din alte motive medicale se pot înscrie la sesiunea specială a acestui examen național:

  • 29 iunie – 3 iulie – înscrierea candidaţilor
  • 6 iulie – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
  • 7 iulie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
  • 8 iulie – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă
  • 9 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
  • 10 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00)
  • 10 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00)
  • 12 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00)

Este primul an în care Ministerul Educației a decis ca rezultatele la Bacalaureat 2020 să fie publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidaților. Pentru a-și afla notele, fiecare candidat va trebui să utilizeze codul pe care l-a primit anterior.

Distribuie acest articol:

Nu există comentarii

Lasă un comentariu

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked