monica anisie

Ce soluție are ministrul Educației pentru elevii care au temperatura peste 37,3 în ziua examenului:

Ministrul Educației, Monica Anisie, are o soluție, cel puțin teoretică, pentru elevii care la intrarea în examen au temperatura mai mare de 37,3 grade. Ministrul a spus, însă, că decizia este la Ministerul Sănătății. Reamintim că temperatura elevilor în ziua examenului de Evaluare Națională sau de Bacalaureat a fost intens discutată de părinți și copii după instituirea măsurilor din timpul stării de alertă. Autoritățile au decis că măsurarea temperaturii la intrarea în instituții și magazine este obligatorie, iar cei care au mai mult de 37,3 grade nu vor fi lăsați să intre, ci vor fi îndrumați către medic. În cazul…

Dimineața Devreme: când se termină epidemia, măsurile INSP corectate, la plajă doar cu programare.

Medicul Alexandru Rafila a explicat când putem considera că epidemia de COVID-19 s-a terminat în România. Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că profesorii peste 65 de ani și elevii cu părinți peste această vârstă nu vor avea interzis în școli pentru pregătirea în vederea Evalurii Naționale și a Bacalaureatului, așa cum a propus INSP. Din cauza epidemiei de coronavirus, proprietarii de plaje din Spania și din Grecia s-ar putea vedea nevoiţi să introducă un sistem de rezervări pentru turiști. Coreea de Sud închide barurile și cluburile de teama revenirii epidemiei de COVID-19. Fostul președinte american, Barack Obama, îi aduce…

Dimineața Devreme: vârful epidemiei, condiții speciale în școli, încasările la buget și admiterea la facultăți.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România nu a atins încă vârful epidemiei de COVID-19. Monica Anisie, ministrul Educației, a explicat care va fi procedura de desfășurare a cursurilor pentru elevii din anii terminali care vor reveni la școală din 2 iunie. Schimbări mari la admiterea în universitățile din București, Cluj și Timișoara. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, afirmă din nou că încasările la buget i-au depășit așteptările. Guvernul acordă bonificații de până la 10% tuturor persoanelor care vor plăti până la 30 iunie impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente veniturilor obținute în 2019 din activități independente. Mesaj de…

Dimineața Devreme: coronavirusul șochează, examenele naționale, focar la Buzău, aglomerația de la metrou.

Medicii italieni au constatat că nu plămânii sunt cei mai afectați de infecția cu coronavirus, așa cum se credea până acum. Ministrul Educației a spus cum vor putea să-și susțină examenele de Evaluare Națională și de Bacalaureat elevii bolnavi de COVID-19. Un cartier întreg din Buzău a fost băgat în carantină de un individ care nu a respectat restricțiile de Paște. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a descris măsurile care se vor lua pentru evitarea aglomerației la metrou. Clienții Uber, dar și șoferii, vor fi obligați să poarte măști de protecție. Jumătatea dintre angajații Ford Craiova…

Dimineața devreme: Kim Jong-un viu, amenzi mari pentru grătare, medicament anti-COVID-19 autorizat urgent.

Mai mulți tineri din Olt care s-au adunat la un grătar de 1 Mai și s-au lăudat postând imagini pe Facebook au primit amenzi în sumă totală de 80.000 de lei. Poliția Capitalei a deschis 18 dosare penale unor persoane care au încălcat restricțiile impuse de ordonanțele militare. Presa nord-coreeană a prezentat imagini cu Kim Jong-un și a transmis că acesta este viu. Un medicament pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 a fost autorizat de urgență în SUA. Ministerul Educației pregătește lecții filmate pentru cazul în care școlile vor rămâne închise și la toamnă. Focar de COVID-19 la un cămin de…

În atenția doamnei ministru Anisie: școala online în bătaie de joc!

Am scris aici, pe devreme.ro, că această perioadă grea, când elevii nu pot merge la școală din cauza epidemiei de COVID-19, când activitatea didactică s-a mutat în online, poate fi și o oportunitate. Că este momentul ca învățământul românesc să treacă în era tehnologiei. Ne-am dat seama că pentru unii profesori va fi dificilă trecerea. Că totul va depinde de priceperea și de dorința de schimbare a fiecăruia. Am spus că vor fi multe experimente, multe poticneli, multe situații inedite. Dar am crezut și credem că este o experiență care poate ajuta enorm școala românească să se adapteze vremurilor pe…

Anul școlar se încheie la timp! Epidemia de COVID-19 pornește reforma în educația din România:

Elevii și studenții vor mai merge la ore abia în septembrie. Cu toate acestea, anul școlar nu îngheață, nu se repetă, ci se termină la timp, pe 12 iunie. Singurii care vor mai intra în școli vor fi elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. Examenele de Evaluare Națională și de Bacalaureat nu se vor amâna, se vor da în niște condiții speciale, în perioada în care erau stabilite. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, profesor de fizică la bază, după o ședință pe care a avut-o luni, 27 aprilie, cu prim-ministrul României, cu miniștrii Educației, Sănătății,…

23.04.2020, dimineața devreme: banii de salarii și pensii, note pentru școala online, vești pentru cei peste 65 de ani.

Ministrul de finanțe, Florin Cîțu, a spus că pot apărea probleme cu plata salariilor și pensiilor, dacă execuția bugetară nu este bună. Marcel Vela, ministrul de interne, a declarat că va schimba programul în care persoanele peste 65 de ani pot merge la cumpărături. Ministrul educației a anunțat că participarea elevilor la cursurile online este obligatorie și că vor primi și note. Tratamentul cu plasmă al bolnavilor de COVID-19 este gata să înceapă. OMS îi avertizează pe cei care vor să relaxeze restricțiile. Dosar penal pentru un preot din Cluj care a lăsat enoriașii în biserică de Paște. Acestea sunt…

Din ce materie se vor da examenele de Evaluare Națională și de Bacalaureat:

Ministrul educației, Monica Anisie, a aprobat schimbarea programei pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din acest an, astfel încât să conțină doar materia din primul semestru al anului școlar 2019-2020. Conform unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, trimis presei marți, 14 aprilie, măsura a fost luată prin ordin de ministru, iar ordinul a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial încă de luni, 13 aprilie. Imediat ce ordinul va fi publicat în Monitor, ministerul va posta noile programe. Este vorba despre programa pentru Evaluarea Națională, pentru cei din clasa a VIII-a, anul școlar 2019-2020, și cuprinde materia de…