Cel puțin 44 de morți în estul Chinei în urma taifunului Lekima. Mii de zboruri și sute de trenuri, anulate

Cel puțin 44 de oameni au murit în China, după ce o alunecare de teren a blocat cursul unui râu care s-a revărsat apoi și a inundat locuințe. Peste un milion de persoane au fost evacuate din calea taifunului Lekima, care a lovit provincia Zheijiang din estul Chinei, sâmbătă, aducând vânturi de 187 de kilometri pe oră, informează theguardian.com, care citează agenția de stat China Nouă. Mii de de zboruri au fost anulate.

Alunecarea de teren a apărut în districtul Yongjia, la periferia orașului-port Wenzhou.

Ploile torențiale aduse de taifun au dus la ruperea unui baraj natural, iar alunecarea de teren a blocat un râu, al cărui nivel a crescut la 10 metri în decurs de 10 minute, izolând 120 de săteni.

Bilanțul oficial indică 44 de morți și 16 dispăruți

Presa de stat de la Beijing a anunțat că bilanțul morților a ajuns luni la 44, cu 12 mai mulți față de datele transmise anterior. Printre persoanele decedate sunt șapte locuitori din provincia Zheijiang și alte cinci din Shandong. 16 persoane sunt încă dispărute.

Mii de zboruri au fost anulate în estul Chinei, potrivit informațiilor date publicității de Administrația aeronautică chineză, cele mai multe curse către și dinspre cele două mari aeroporturi din Shanghai fiind oprite sâmbătă după-amiază.

Administrația meteorologică a Chinei a emis sâmbătă o avertizare cod portocaliu – după un cod roșu vineri – când Lekima a dus la anularea curselor aeriene din Taiwan și a dus la închiderea piețelor și afacerilor pe insulă.

Potrivit China Nouă, citată de theguardian.com, taifunul Lekima se deplasa spre nord, cu o viteză de circa 15 kilometri pe oră, și slăbea gradual în intensitate. Vânturi puternice și ploi torențiale au lovit centrul financiar Shanghai sâmbătă după-amiază, iar parcul de distracții Disneyland din regiune a fost închis.

Aproape 200 de trenuri care treceau prin orașul Jinan din provincia Shangdong au fost suspendate până luni.

Peste un milion de oameni evacuați și aproape trei milioane de locuințe fără electricitate

Peste 250.000 de locuitori din Shanghai și alți 800.000 din provincia Zheijiang au fost evacuați din cauza taifunului, iar 2,72 milioane de locuințe din Zheijiang au rămas fără electricitate, după ce vântul puternic a rupt firele electrice.

Potrivit CCTV, circa 200 de case din șase orașe ale provinciei Zheijiang s-au prăbușit, iar 66.300 de hectare de teren agricol a fost distrus.

Lekima a ajuns la Jiangsu, a virat apoi spre Marea Galbenă, pe care a traversat-o, pentru a continua apoi spre nord și a atinge din nou uscatul în provincia Shangdong.

Afacerile de pe zona de coastă din Zheijiang au fost închise, iar ministrul pentru situații de urgență a avertizat în legătură cu riscul de incendii, explozii și scurgeri de gaze toxice în uzinele chimice și la rafinării.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*